Proiectele de dezvoltare comunitara se desfasoara in judetele Cluj, Constanta, Dolj, Ialomita, Iasi si Valcea, in peste 200 de comunitati rurale. Ele urmaresc imbunatatirea calitatii vietii in concordanta cu aspiratiile membrilor comunitatii. Proiectele sunt centrate pe copii si bazate pe parteneriatul cu comunitatea.
World Vision Romania a inceput primul proiect de dezvoltare comunitara la Iasi, in urma cu mai bine de 10 ani. Saracia extrema din comunitatile rurale, reflectata in primul rand in calitatea vietii copiilor de la sate, a fost principalul motiv care ne-a determinat sa initiem aceste proiecte.
Dupa 50 de ani de comunism, membrii comunitatilor rurale au inceput sa invete din nou sa-si asume destinele, sa-si exprime nevoile si sa identifice singuri solutii si resurse locale pentru rezolvarea acestora. Lideri formali si informali din comunitate au alcatuit grupuri de initiativa; odata ce acestea au atins maturitatea necesara, ele se transforma in asociatii de dezvoltare comunitara, cu statut juridic.
Fiecare proiect de dezvoltare comunitara se axeaza pe urmatoarele patru componente:
educatie, sanatate, dezvoltare economica si formare spirituala. Se urmareste prevenirea abandonului scolar si imbunatatirea conditiilor de studiu in scolile si gradinitele rurale, oferirea de educatie primara pentru sanatate, sprijin pentru familii (medicamente, investigatii, spitalizare, tratament), dezvoltarea micilor afaceri, pregatirea micilor fermieri, sprijinirea Bisericii in indeplinirea misiunii sale si studiu biblic pentru copii.
Nevoia de continuare: Peste 70% dintre saracii Romaniei locuiesc in mediul rural, riscul de a cadea in saracie fiind de 3 ori mai mare decat pentru persoanele din mediul urban (Banca Mondiala). Una dintre categoriile cele mai afectate de saracie raman in continuare copiii. Accesul la o educatie de calitate, exploatarea si abuzul acestora prin munca raman in continuare probleme acute cu care se confrunta comunitatile rurale.
Cei peste 30 miliarde de EURO pe care Romania ii va primi pana in anul 2013 de la Uniunea Europeana, vor putea fi asimilati si folositi pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor doar in conditiile in care comunitatile rurale vor dezvolta structuri asociative, capabile sa creeze parteneriate si sa atraga aceste fonduri.
Cele peste 15 asociatii comunitare create pana acum cu sprijinul World Vision in 6 judete vor trebui sa treaca testul sustenabilitatii. Prin urmare, vom continua sa fim alaturi de membrii asociatiilor comunitare create, facilitand acest proces, incurajand crearea si promovand formele asociative comunitare. Aceasta este probabil unica sansa de a dezvolta comunitatile rurale si de a asigura un viitor mai bun, trait in demnitate si speranta, pentru toti copiii din mediul rural.