Siveco - “Sa Invatam Sa Invatam”
Acest proiect a venit ca urmare a necesitatii accesului nediscriminatoriu la tehnologie in mediul rural. Profesorii si elevii din mediul rural folosesc computerul foarte putin, cauzele acestei situatii fiind lipsa de motivatie a profesorilor, rezistenta la schimbare in modul de lucru la clasa, precum si lipsa fondurilor pentru achizitionarea bazei materiale (calculatoare, retea de internet). De aceea in cele mai multe cazuri, copiii din zona rurala nu sunt pregatiti sa faca fata competitiei din mediul urban, sau foarte putini reusesc sa se integreze in liceele de la oras.
Reprezentatii Grupului de Initiativa din Breasta au sprijinit inca de la inceput buna desfasurare a proiectului, pentru ca au vazut oportunitatile care i-ar putea ajuta in viitor sa aplice la diverse surse de finantare pentru comunitatea Breasta, folosind computerul. De asemenea, reprezentatii autoritatilor locale au sustinut acest proiect care se adreseaza atat copiilor, profesorilor dar si oricarui cetatean din comuna. Mai mult, noi, membrii comunitatii Breasta consideram ca investitia in copiii comunitatii este baza dezvoltarii pe termen lung.
Proiectul pilot s-a derulat pe o perioada de trei luni intre aprilie si iunie 2006. Grupurile tinta carora li se adreseaza proiectul sunt profesorii, copiii si ceilalti membri ai comunei. Au fost dezvoltate curricule si metode de evaluare adaptate pentru fiecare dintre aceste grupuri astfel incat sa raspunda nevoilor si capacitatii de invatare a fiecarui participant la cursurile de instruire.
Cursul pentru profesori s-a desfasurat pe o perioda de 89 de ore (activitati practice si ore de evaluare) constand in intierea in utilizarea computerului (MS Office, html, internet) si a platformei AeL. Pentru copii au avut loc 20 de ore de instruire in care acestia au fost initiati in cunoasterea componentelor hardware si software, utilizarea sistemului de operare Windows si editarea textelor in Word. Membrii grupului de initiativa au fost instruiti pe o perioada de 20 de ore in cunoasterea componentelor hardware si software, a sistemului de operare Windows precum si editarea documentelor in Word si utilizarea foilor de calcul tabelar Excel.
Folosind platforma AeL, au fost organizate ore deschise la diferite materii cu participarea profesorilor si elevilor de la alte scoli din judet. Proiectul pilot “Sa Invatam Sa Invatam” s-a incheiat in luna iunie prin organizarea la scoala Breasta a Simpozionului “Parteneriat educational rural – urban, premisa integrarii europene”
www.siveco.ro