Ashburn United States 0 donatori si 56 vizitatori online in acest moment
Contacteaza-ne - email: donatori@wvi.org | telefon: +4021-222.91.01

Agricultura si dezvoltare rurala

Investim in oameni

Educam si ajutam fermierii sa-si dezvolte afacerile pentru crearea unei economii locale competitive, sustenabile si in acord cu traditiile locale care sa duca la imbunatatirea conditiilor de trai ale agricultorilor si familiilor lor.

Programul de Agricultura si Dezvoltare Rurala se desfasoara in comunitati rurale din 8 judete: Brasov, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi, Ialomita, Vaslui si Valcea si ofera urmatoarele servicii: instruire si modele de bune practici, consultanta in afaceri si obtinerea de finantari nerambursabile, consultanta de marketing si vanzari, suport financiar pentru inceperea unei mici afaceri agricole, asistenta tehnica.


fermieri au inceput
sa faca agricultura moderna
de antreprenori rurali
lucreaza in domeniul
mestesugurilor traditionale
de familii au primit pachete
tehnologice pentru demararea
unei afaceri in perioada 2000 - 2013





Romania este o tara preponderent rurala: 59% din suprafata si 45,8% din populatie.

In ciuda potentialului agricol, populatia rurala nu are un trai decent.
In 2011, riscul de saracie si excluziune din mediul rural era de 40,3%.


 



Nivelul de educatie este scazut.

Satele au de sapte ori mai putini absolventi de universitate decat orasele.

58% din angajatori considera ca nivelul de calificare profesionala a tinerilor din rural nu corespunde cerintelor pietei.


 




Tinerii parasesc zonele rurale.

Ei reprezinta mai putin de 28% din totalul populatiei rurale, iar rata somajului in randul tinerilor a atins 24% in primul trimestru al lui 2013.


 


APICULTURA: o sansa pentru tinerii din mediul rural

Primul meu stup. Apicultura o sansa pentru tinerii din mediul rural - un manual destinat tinerilor care vor sa desluseasca tainele apiculturii si sa demareze propria lor afacere in apicultura. Caietul de practica este deja folosit intens de elevii Cercului de apicultura de la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Husi care participa in perioada 1-12 august la un stagiu de pregatire practica, pentru a descoperi tainele albinaritului, la ferma apicola din Solesti, indrumati de profesionistii Cristian si Ciprian Bodescu. La finalul stagiului, cei mai pasionați tineri apicultori vor primi 4 stupi complet echipati cu care pot demara propria lor afacere in apicultura.
In urma cu 6 luni, Fundatia World Vision Romania, in parteneriat cu Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Husi, a venit in intampinarea a 20 de elevi dornici sa desluseasca tainele apiculturii. Astfel s-a infiintat Cercul de apicultura al liceului, condus de dl. prof. Eugen Partenie, la randul sau apicultor. Aceasta initiativa se inscrie in activitatile proiectului Liceele agricole – ”Hub-uri” de dezvoltare a fermelor mici si mijlocii.
 


STARTUL TAU IN AFACERI! - un instrument destinat tinerilor la inceput de drum, care vor sa-si infiinteze propria afacere

Descoperiți oportunitățile de finanțare nerambursabilă pentru afaceri destinate tinerilor in materialul intitulat Startul tău in afaceri. Fonduri europene și guvernamentale destinate tinerilor – 2016-2020
 


MANDRU SA FIU FERMIER – Liceele agricole - “Hub”-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii

Mandru sa fiu fermier face parte din programul LICEELE AGRICOLE - “HUB”-URI LOCALE PENTRU DEZVOLTAREA FERMELOR MICI ȘI MIJLOCII, derulat de World Vision Romania impreuna cu Junior Achievement România (JAR), Fundatia Civitas pentru Societatea Civila – Filiala Cluj, Centrul pentru Educatie Economica si Dezvoltare din Romania (CEED) si Centrul Roman pentru Politici Europene (CRPE), in parteneriat cu Romanian-American Foundation. Programul sprijina liceele agricole sa ofere programe educationale relevante pentru economia locala, care sa puna accentul pe formarea viitorilor fermieri și intreprinzatori mici si mijlocii din agricultura, prin oferirea de oportunitati de invatare din practica si in stransa cooperare cu comunitatea locala.

Mai multe aici
 


Agricultura si dezvoltarea rurala 2014 – 2020: o sansa pentru tinerii de la sate

World Vision Romania a lansat o dezbatere nationala pe tema reformarii invatamantului preuniversitar agricol.

Scopul acestor dezbateri este de a gasi modalitati prin care sa crestem calitatea educatiei de profil si sa-i atragem pe tineri spre agricultura, pentru ca Romania sa-si valorifice atat propriul potential, cat si fondurile disponibile in urmatorul exercitiu bugetar al Uniunii Europene.

Au avut loc mese rotunde la Cluj si Iasi, iar raportul dezbaterilor a fost inaintat guvernului si parlamentului Romaniei. 

Mai multe aici
 


MADE IN RURAL - Alternative inspirate de traditie la traiul din agricultura

In perioada 1 aprilie 2014 – 31 septembrie 2015, Fundatia World Vision Romania in parteneriat cu Asociatia pentru Sprijinirea Dezvoltarii Rurale ASDR Dezmir si Ascendo S.R.L. desfasoara proiectul „MADE IN RURAL. Dezvoltare economica rurala prin revitalizarea traditiilor populare si exploatarea potentialului economic non-agricol”.

Proiectul valorifica potentialul identificat prin implementarea in ultimii doi ani a programelor „Atelierul de mestesuguri” si continua activitatile de formare profesionala suplimentandu-le prin compenente de constientizare, consiliere si mediere pentru obtinerea unui loc de munca.

Beneficiarii proiectului vor fi persoane din mediul rural care se ocupa cu agricultura de subzistenta, persoane casnice sau aflate in cautarea unui loc de munca si someri din judetele Alba, Bistrita-Nasaud, Brasov, Constanta, Cluj, Dolj, Harghita, Ialomita, Iasi, Ilfov, Sibiu, Vaslui si Valcea.

Aproximativ 1.900 de oameni vor participa gratuit la sesiuni de informare si consiliere si, ulterior, la cursuri de tesatorie manuala, lucrator in pensiune turistica si antreprenoriat. La finalul instruirii, ei vor putea concura intr-o competitie de planuri de afaceri, iar cele mai reusite 200 de proiecte create vor fi premiate, astfel incat sa poata fi transformate in realitate.

Persoanele interesate de inscrieri ne pot contacta la telefon 0731.444.773 sau email atelierul@wvi.org


Ferma demonstrativa si centrul de consultanta agricola "AgroVision"

Ferma demostrativa de crestere a vacilor cu lapte are 85 de animale hranite cu furaje cultivate pe 112 hectare.

Aici fermierii invata cum sa foloseasca cele mai moderne echipamente si tehnologii in agricultura.

In plus fermierii invata notiuni de marketing, management si contabilitate si afla care sunt reglementarile europene in domeniu. Centrul de consultanta organizeaza cursuri de calificare acreditate in meseriile "lucrator in agroturism" si "mecanic in ferma agro-zootehnica". Astfel echipati, fermierii pot sa treaca hotarul agriculturii de subzistenta si sa ajunga antreprenori de succes.

Centrul de pregatire si consultanta agricola din Crit - Brasov a fost creat cu finantarea fundatiei Bolthouse din SUA si fonduri de preaderare SAPARD.

Mai multe in filmul „Ferma AgroVision, o experienta de neuitat” si in brosura „Ferma Demonstrativa si Centrul de Pregatire şi Consultanta Agricola - Raport de proiect, 2013’’


"Produsul de ferma in lantul valoric" (2012-2014)

Prin acest proiect, producatori de subzistenta - crescatori de capre din judetul Cluj si apicultori din judetul Vaslui - sunt ajutati sa demareze o mica afacere si sa acceseze piete de desfacere.

Participantii la proiect sunt instruiti, primesc asistenta tehnica si suport financiar sub forma de pachete tehnologice cu care isi pot incepe activitatea si pot relationa mai bine cu partenerii din lantul valoric: procesatori, furnizori de materii prime, distribuitori, cumparatori directi, servicii suport.


Atelierul de Mestesuguri - www.atelieruldemestesuguri.ro

Proiectele finantate cu fonduri europene prin Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane s-au desfasurat in Oltenia si Transilvania de Nord in intervalul 2012 – 2014. Acestea au urmarit calificarea, dezvoltarea competentelor antreprenoriale si consilierea persoanelor din mediul rural in scopul desfasurarii de activitati generatoare de venit, fundamentate pe traditiile si valorile locale.

In total, au participat la cursuri de calificare si sesiuni de consiliere 645 de adulti din comunitatile partenere ale World Vision Romania, precum si din alte comunitati rurale. Prin participarea parintilor la cele doua proiecte, 500 copii au sansa la o viata mai buna.

Vezi filmele despre impactul proiectelor desfasurate in Oltenia si Transilvania.


Noi oportunitati de dezvoltare economica locala in Valcea si Dolj

Beneficiarii proiectelor de Agricultura si Dezvoltare Rurala World Vision Romania din judetele Valcea si Dolj participa la exercitiile RAIGO -"Evaluarea rapida a oportunitatilor de dezvoltare economica locala".

Prin acest exercitiu membrii comunitatilor rurale – fermieri, mici intreprinzatori, autoritati publice – identifica o viziune comuna de dezvoltare pentru un sector economic din zona si propun masuri concrete de actiune, pe care le aplica impreuna.

In judetul Valcea, apicultorii si-au propus sa lanseze un brand local de miere si sa deschida un magazin apicol, iar pomicultorii isi doresc o plantatie. Apicultorii doljeni isi doresc o cooperativa de productie apicola, iar mestesugarii vor deschide un atelier mixt de croitorie-tesatorie. Cu totii vor sa organizeze si schimburi de experienta cu alte asociatii de profil.


Proiectul de apicultura

Desfasuram acest proiect in judetele Dolj, Iasi, Vaslui si Valcea, in parteneriat cu Oficiile judetene de consultanta agricola, Universitatea de Stiinte Agronomice Iasi si Institutul de Apicultura.
Proiectul isi propune sa-i stimuleze si sa-i sustina pe fermierii din mediul rural sa practice apicultura astfel incat aceasta sa le aduca venituri decente si sa devina astfel o alternativa viabila la agricultura de subzistenta.

Dupa 2012, proiectul continua in judetele Dolj si Valcea.


Proiectul de dezvoltare economica din judetul Iasi la final

Anul 2012 a marcat inchiderea activitatii economice din proiectul desfasurat in comunele iesene Aroneanu, Ceplenita, Costuleni, Golaesti si Vladeni.

In perioada 2007 - 2012, fermierii au beneficiat de cursuri de formare profesionala autorizate pentru meseriile de lucrator in cultura plantelor, lucrator in cresterea animalelor, lucrator in pomicultura, tractorist in brazda si apicultor.

S-au format 17 asociatii care astazi isi desfasoara activitatea in pomicultura, viticultura, legumicultura, apicultura si cresterea animalelor.


Proiecte de dezvoltare agricola finalizate

Prin intermediul programului de dezvoltare economica in mediul rural, in perioada 2000 – 2011 am dezvoltat modele de afaceri adresate micilor producatori agricoli:
  • "Atelierul de tesatorie manuala de la Argetoaia"
  • "Cresterea puilor pentru carne"
  • "Cresterea si exploatarea scroafelor pentru reproductie si a porcilor pentru carne"
  • "Cresterea gainilor pentru oua de consum"
  • "Cresterea curcilor"
  • "Cultivarea legumelor in solarii"
  • "Cultivarea capsunilor"
  • "Cresterea caprelor"
  • "Cresterea si exploatarea ovinelor"
Programul a integrat astfel educatia, pachetele tehnologice pentru demararea afacerilor si asistenta tehnica.


Imbunatatirea guvernantei locale in folosul comunitatilor rurale

World Vision Romania a contribuit la infiintarea a 2 GAL-uri in care este membru fondator.
GAL "Campia Transilvaniei" - asociaţie formata din 15 membri din 9 localitati din judeţul Cluj si GAL "Stefan cel Mare" - constituita din 40 de membri din 14 comune din judeţele Iaşi şi Vaslui.

GAL-urile sunt grupuri de initiativa locala care ii reprezinta pe toti actorii dintr-o zona: autoritati, ONG-uri, companii si care au ca scop diversificarea si dezvoltarea economiei rurale, fiind finantate prin Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR).